Cum actionam.Resuscitarea in caz de stop cardiorespirator.

Resuscitarea in caz de stop cardiorespirator.

Stopul cardiorespirator este un eveniment neplăcut ce survine neaşteptat, oriunde şi oricând cu mortalitate ridicată. Cu toate acestea multe cazuri se pot salva prin aplicarea imediată a măsurilor şi protocoalelor de resuscitare cardiorespiratorie
Absenţa pulsului la o arteră mare (radială, femurală sau carotidă) la un pacient nemonitorizat hemodinamic, cu starea de constienţă alterată, este considerată stop cardiac.
Până în 1960 resuscitările reuşite se limitau doar la cazurile de stop respirator. Toracotomia de urgenţă şi masajul cardiac intern completau RCP atunci când personalul şi echipamentul adecvat erau disponibile imediat. Stoparea unei fibrilaţii ventriculare prin electricitate aplicată extern a fost descrisă în 1956. Defibrilatoarele au determinat lumea medicală să
găsească metode de a aduce defibrilatorul lângă pacientul cât de repede posibil în acelaşi timp fiind susţinute ventilaţia şi circulaţia.
În anii 1950, Peter Safar a redescoperit respiraţia “gură la gură”, inspirându-se din tehnica de resuscitare a nou-născuţilor de către moaşe. În 1960,Kouwenhoven a observat că, compresiunile pe torace produc pulsaţii arteriale. În anii următori, Safar şi Kouwenhoven au combinat compresiunile pe torace cu respiraţiile gură la gură, tehnica cunoscută astăzi ca şi “basic CPR”. Simplitatea acestei tehnici a dus la răspândirea ei. “All that you need is 2 hands”. Această tehnică spera să reducă numărul de aproape 1000 de decese subite care au loc în fiecare zi, inainte ca pacienţii să ajungă la spital. Etiologia stopului cardiorespirator include cauze comune.
1. Hipoxemie
2. Tulburări de echilibru acido-bazic
3. Dezechilibre ionice (K, Mg, Ca )
4. Hipovolemie
5. Efecte adverse ale unor droguri
6. Tamponada pericardică
7. Pneumotorax cu supapă
8. Embolie pumonară
9. Hipotermie
10. Infarct miocardic
Stopul cardiac trebuie suspectat la orice persoană găsită inconştientă/areactivă în mod neaşteptat. Dacă persoana nu răspunde la stimuli, ABCD-ul resuscitării trebuie urmat după ce, mai întâi, se cheamă ajutor de specialitate. Populaţia generală invaţă regula “phone fast/phone first”. Pentru adulţi, copii > 8ani şi toţi copiii cunoscuţi ca având risc de aritmie, sistemul medical de urgenţă trebuie anunţat înainte de orice tentativă de resuscitare. O primă tentativă de resuscitare, urmată apoi de anunţarea sistemului medical de urgenţă este indicată la copii < 8ani şi la toate cazurile de înec, submersie, traumă şi supradoză de droguri.
Dacă victima este areactivă, resuscitatorul va trebui să determine dacă victima respiră. Pentru a evalua respiraţia, victima trebuie să fie în decubit dorsal, cu o cale aeriană liberă. Resuscitatorul antrenat trebuie să stea de partea laterală a victimei, poziţionat astfel încât să poată efectua atât manevre de ventilaţie cât şi masaj cardiac extern. Dacă victima este areactivă/inconştientă, tonusul muscular este scăzut iar limba şi epiglota pot obstrucţiona faringele. Eliberarea căilor aeriene se face prin ridicarea mandibulei sau prin hiperextensia capului.
Pentru a evalua respiraţiile victimei, resuscitatorul trebuie să îşi apropie urechea de gura şi nasul victimei în timp ce efectuează manevrele de menţinere a căii aeriene. Apoi, trebuie observat toracele victimei: (1) trebuie urmărite expansiunile toracelui, (2) trebuie ascultat expirul, (3) trebuie simţit fluxul de aer. Dacă toracele nu se expansionează şi nu expiră aer, victima nu respiră. Această evaluare nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde. Dacă victima nu respiră, trebuie efectuate respiraţii/ventilaţii artificiale. În timpul acestor manevre, plămânii trebuie expansionaţi adecvat cu fiecare ventilaţie. Se utilizează procedeele gură la gură, gură la nas, gură la stomă, gură la barrier device, gură la “face shield”. Respiraţia gură la gură este o metodă rapidă şi eficientă de oxigenare şi ventilare a victimei. Aerul expirat de resuscitator
conţine suficient oxigen pentru victimă. Pentru efectuarea ventilaţiilor se menţine calea aeriană deschisă, se pensează nasul, şi se aplică gura etanş la gura victimei. Dacă este necesară numai resuscitarea respiratorie, se fac 10-12 respiraţii pe minut (adica 1 respiraţie la 4-5 secunde).
Începând din 1992, câteva studii publicate au pus sub semnul întrebării validitatea verificării pulsului ca test pentru stopul cardiac, mai ales când este făcută de resuscitatori din rândul populaţiei generale. Aceste cercetări au utilizat simulări pe manechine, pacienţi inconştienţi în timpul circulaţiei extracorporeale, pacienţi inconştienţi ventilaţi mecanic şi persoane conştiente, şi au demonstrat că verificarea pulsului ca test diagnostic pentru stopul cardiac are limite în ceea ce priveşte acurateţea, sensibilitatea şi specificitatea. Astfel, resuscitatorul laic nu trebuie să se bazeze pe verificarea pulsului pentru a determina dacă este nevoie de masaj cardiac sau defibrilare.
Compresiunile toracice sunt aplicaţii ritmice, seriate de presiune asupra jumătăţii inferioare a sternului. Aceste compresiuni produc flux sanguin prin creşterea presiunii intratoracice sau direct, prin compresiunea cordului. Sângele circulat prin plămâni prin masaj cardiac, însoţit de ventilaţii executate corect, constituie un aport adecvat de oxigen pentru creier şi alte organe vitale până la defibrilare.
Tehnica masajului cardiac extern: victima trebuie să fie în decubit dorsal, pe un plan orizontal dur pentru optimizarea efectului compresiunilor. Poziţionarea corectă a mâinilor este stabilită prin identificarea corectă a jumătăţii inferioare a sternului. Se poate folosi următorul protocol:
1. Se plasează degetele pe marginea inferioară a cutiei toracice a victimei pe partea cea mai aproape de resuscitator.
2. Se alunecă cu degetele spre punctul unde coastele se articulează la stern în centrul părţii inferioare a toracelui.
3. Se plasează podul unei palme pe jumătatea inferioară a toracelui şi cealaltă mână deasupra primei, astfel ca mâinile să fie paralele. Trebuie să fie sigur că axul mâinilor este plasat pe axul sternului. Aceasta
va menţine presiunea principală de compresie asupra sternului şi va scădea riscul fracturării coastelor. Să nu se apese pe cea mai de jos porţiune a sternului (apendicele xifoid).
4. Degetele pot fi întinse sau încrucişate, dar nu trebuie să atingă toracele. Compresiunile eficiente sunt obţinute dacă se
respectă următoarele:
- coatele sunt întinse, umerii poziţionaţi deasupra mâinilor pentru ca fiecare compresiune să fie strict pe stern
- sternul trebuie să se deprime cu 4-5 cm la un adult de dimensiuni obişnuite
- se eliberează complet presiunea asupra toracelui pentru a permite fluxul sanguin în cord şi plămâni
- perfuzia cerebrală şi coronară este eficientă atunci când 50% din durata unui ciclu compresiunedecompresiune este alocat fazei de compresiune şi 50% fazei de relaxare
- pentru a menţine poziţia corectă a mâinilor în timpul unui ciclu de 15 compresiuni, nu trebuie ridicate mâinile de pe torace. Totuşi, trebuie permis toracelui să revină la poziţia normală după fiecare compresiune.

Va urma !

BIBLIOGRAFIE
1. Guidelines for cardiopulmonary resuscitation and emergency cardiac care. JAMA 1992;
2. Adib Hajbagheri M, Afazel MR, Mousavi SGA. Evaluation of knowledge and skills of medical personnels of Kashan hospitals
regarding cardiopulmonary resuscitation. FEYZ (Journal of Kashan University of Medical Sciences) 2001;
3. Moule P, Knight C. Emergency, cardiac arrest! Can we teach the skills? Nurse Edu Today 1997;
4. So HY, Buckley TA, Oh TE. Factors affecting outcome following cardiopulmonary resuscitation. Retrieved 2004
5. Timerman A, Sauaia N, Piegas LS, et al. Prognostic factors of the results of cardiopulmonary resuscitation în a cardiology
hospital. Arq Bras Cardiol 2001;
6. International Consensus on Science. Guidelines 2000 for cardiopulmonary resuscitation and emergency care. Circulation 2000;
7. McIntyre KM. Cardiopulmonary resuscitation and the ultimate coronary care unit. JAMA 1980;
8. Billittier AJ, Lerner EB, Tucker W, et al. The lay public’s expectations of pre-arrival instructions when dialing 9-1-1.
Prehosp Emerg Care 2000;
9. Hallstrom A, Cobb L, Johnson E, et al. Cardiopulmonary resuscitation by chest compression alone or with mouth-tomouth
ventilation. NEJM 2000;
10. Becker LB, Berg LA, Pepe PE, et al. A reappraisal of mouthto- mouth ventilation during bystander-initiated cardiopulmonary resuscitation. A statement for healthcare professionals from the Ventilation Working Group of the Basic
Life Support and Pediatric Life Support Subcommittees, American Heart Association. Circulation 1997;
11.Flesche CW, Breuer S, Mandel LP, et al. The ability of health professionals to check the carotid pulse. Circulation
1994;
12. Bahr J, Klingler H, Panzer W, et al. Skills of lay people în checking the carotid pulse. Resuscitation 1997;
13. Eisenburger P, Safar P. Life supporting first aid training of the public: review and recommendations. Resuscitation
1999;
14. Brennan RT, Braslow A. Skill mastery în cardiopulmonary resuscitation training classes. Am J Emerg Med 1995;